Ești doar o piesă standard ușor de înlocuit. Sunt milioane de alții ca tine care pot face ceea ce faci tu! Așa că taci și fă-ți treaba pe salariul minim, fără beneficii și foarte important fără să comentezi! Și nu uita că poți fi oricând concediat!

Cum te-ai simți să ți se spună așa ceva? Nu prea bine, nu? Și dacă ar fi adevărat ar fi și mai rău pentru că ai fi lipsit de putere și într-adevăr nu poți avea nimic de comentat.

Ei bine, ce ai face dacă ai ști că exact aceasta este misiunea școlii. Să accepte copii creativi, nemodelați și „ne-civilizați” și să scoată la sfârșit o armată de oameni la fel, capabili să lucreze în fabrică, ușor de înlocuit unul cu altul.

Acesta este scopul testelor standard și al notelor. Uniformizarea. Uniformizare care duce la mediocritate. Din bulgarele tău de om, dacă sistemul școlar își face bine treaba, va ieși un adult mediocru. La fel ca toți ceilalți.

La unul din workshop-urile ei Urania Creme a prezentat următoarea situație: dacă al tău copil este foarte bun la informatică dar are note mici la limba română, la ce materie îl vei trimite la meditație? Răspunsul: la informatică, desigur!

La momentul respectiv răspunsul m-a lovit ca ilogic, și incorect. Normal ca vei face meditații la română ca să ridici nota și acolo. Cu această gândire vei mări într-adevăr media notelor, sacrificând însă potențialul de excelență în informatică. Vei crea un copil cu o medie bună. Deci, mediocră, fără vârfuri.

Poate că în trecut avea logică să devii un bun angajat, un bun muncitor, un bun lucrător în fabrică. Dar mai are logică astăzi?

Inteligența artificială este aici.

În câțiva ani foarte scurți, un robot va putea înlocui zeci sau sute de muncitori. Un robot care nu are nevoie de salariu, sau de pensie, sau de somn. Câtă vreme îi se fac lucrările de întreținere acest robot va lucra non-stop până va fi înlocuit de un model superior. Și această fabrică de roboți va fi supervizată de o inteligență artificială capabilă să ia decizii de management mult mai precis și mai rapid ca orice om, prin simplu fapt că poate urmări în detaliu și fără să obosească mult mai multe date, pe care nu le va uita niciodată.

Și atunci, care mai este rolul școlii? Mai este oare adevărat că poate pregăti oamenii pentru viitor? Unde vor lucra acești muncitori care obosesc, care au nevoie de somn, de salariu și de pensie?

Argumentul meu este că școala, în forma ei actuală, nu este doar depășită, ci mult înapoiată. Că face mai mult rău decât bine, vânzând iluzii. Vânzând un viitor care nu mai există.

Ce putem face?

Sunt convins că toți părinții își doresc ce este mai bine pentru copii lor. Și iau deciziile pe care le iau de la nivelul de informații pe care îl au. Unii au timp să se informeze mai temeinic, iar alții nu, și vor face ce fac și restul părinților sau ce au făcut și proprii lor părinți.

Este responsabilitatea noastră, a celor care văd un viitor diferit, să creăm ceva nou.

În momentul de față știu doar două concepte care au potențialul să creeze un viitor diferit pentru copiii noștri: home-schooling și un-schooling.

Deși înrudite, sunt totuși diferite. Primul, este școala făcută acasă, predată de părinți sau de alți tutori. Al doilea pleacă de la premiza că ai noștri copii învață în mod natural și nu au nevoie de o forma formalizată de învățământ. Ca este suficient să le hrănești curiozitatea și să le fii alături în diverse experiențe din care îi poți apoi ajuta să extragă lecțiile. Pentru omul curios și reflexiv, viața în sine devine un mare profesor.

Nu am pe nimeni în anturajul apropriat care să fii urmat un sistem sau altul. Deci nu pot face ce au făcut alți părinți înaintea mea. Trebuie să fac o alegere și în acest fel să îmi asum riscul că a fost alegerea greșită. Dar prefer acest risc, peste siguranța unui eșec al sistemului public de învățământ.

Sunt multe argumente împotriva home-schooling sau un-schooling. Cel la care nu am găsit o soluție de moment este ideea că abilitățile de socializare ale copilului nu se pot dezvolta în afara sistemului școlar. Atunci când merge la școală, copilul nu mai este, dintr-o dată, în centrul atenției, ci devine un student oarecare între alți studenți. S-ar putea ca aceasta să fie o experiență valoroasă care te ajută să înțelegi ca universul nu se învârte în jurul tău. Nu știu. S-ar putea să fie o experiență valoroasă și în sensul că te forțează să interacționezi cu alți oameni, care poate nu te plac, sau nu au încredere în tine. Și în acest fel îți dezvolți niște abilități pe care altfel nu le-ai dezvolta. Dacă aș găsi o soluție la această dilemă decizia mea ar fi clară și ușoară.

Mai este un argument realist împotriva home-schooling. Pentru a face home-schooling cel puțin unul din părinți trebuie să stea acasă să fie „profesorul” și cine are timp sau resurse financiare pentru așa ceva? Mare atracție a sistemului public de învățământ nu este educația care se face acolo ci faptul că este gratuit. Timp de 5-6 ore, altcineva este responsabil de copilul tău, iar tu poți merge la serviciu sau poți face alte activități.

Soluția ideală pe care mi-o pot imagina acum este să creăm o comunitate mică de părinți cu principii apropiate, ai căror copii să crească și să se dezvolte împreună. Să învețe că lucrul în echipă și cooperarea sunt cel mai importante, nu cine a luat premiul întâi la sfârșit de an.

Într-o astfel de comunitate părinții pot supraveghea ceata de copii pe rând, sau pot susține financiar una sau doua dintre familii care își vor asuma rolul de antrenori și supervizor ai copiilor.

Știu că nu sunt singur să gândesc așa, și sper ca prin aceste postări să găsesc această comunitate, sau dacă este nevoie, să o creez.