De ce suntem aici? Încotro ne îndreptăm? Care este scopul existenței noastre?

Poate că nu putem ști care este răspunsul la aceste întrebări. Dar poate putem intui că unele răspunsuri sunt greșite.

De ce suntem aici? Încotro ne îndreptăm? Care este scopul existenței noastre?

Sunt întrebări grele la care poate și tu ai căutat un răspuns.

Dacă ne uităm la viața noastră ar părea ca urmăm un fel de program.

• ne naștem
• suntem copiii mici
• mergem la școală
• ne angajăm
• ne căsătorim
• facem copii
• îi punem și pe ei in același program
• sănătatea se șubrezește
• ieșim la pensie
• dacă suntem norocoși ne bucurăm un pic de nepoți
• eventual murim

De ce urmăm acest program? Și cine la inventat? Există alternative?

Urmăm acest program pentru că „așa au făcut părinții noștri și părinții părinților noștri”.

Nu știu dacă acest program a evoluat într-un mod organic, dar cred că putem cădea de acord că avut un început. Iar asta înseamnă că, în ciuda aparențelor, nu a fost tot timpul așa. Îți poți oare imagina că era o vreme când nu aveai nevoie de un venit ca să poți trăi pe această planetă? (Dar aceasta este o discuție pentru altă dată).

Iar legat de alternative, da, ele există, dar nu sunt „normale”. Cu alte cuvinte trebuie să le cauți pentru a le găsi. Iar dacă cineva a putut face ceva diferit, eu am convingerea ca oricine poate face acel lucru modelând prima persoană.

Schimbăm un pic macazul pe o șină paralelă.

Religia nu este o materie obligatorie în școală, și după mine, din motive întemeiate. Dar aceasta nu înseamnă ca omul nu își pune întrebările de mai sus, că nu caută ceva mai „presus” sau „mai profund” decât experiența acestui program existențial. Putem numi această căutare spiritualitate. O căutare orientată înspre interior, și nu înspre scopuri exterioare. Cu excepția filosofiei, nici spiritualitatea nu este adresată în scoală, deși poate ar trebui. Dar nu într-o formă dogmatică, în care ești obligat să faci parte dintr-o religie, ci într-o formă liberă în care poți explora împreună cu alții răspunsuri la aceste întrebări dificile.

De ce suntem aici? Încotro ne îndreptăm? Care este scopul existenței noastre?

Eu cred că dacă am explora aceste întrebări în fiecare dimineață viața noastră ar fi mult mai diferită. S-ar crea un spațiu în acest program pe care îl urmăm în mod frenetic. Un spațiu în care am putea deveni conștienți că este posibil și altfel. Sau că altceva este cu mult mai important decât să urmezi programul.

Dacă ne putem face măcar o idee de ce suntem aici, sau încotro ne îndreptăm, sau care este scopul existenței noastre, atunci am putea răspunde la o altă întrebare și anume: ne ajută școala să ajungem acolo?

O convingere a mea:

Deși corpul nostru moare, esența noastră este eternă, dincolo de timp.

Nu știu încă dacă acestă convingere este un adevăr, dar este o convingere în care am ales să cred și după care mă ghidez.

Motivul pentru care am ales să cred în asta este pentru că te mai eliberează de frică. Frica că nu este deajuns pentru toți, frica că vei face o greșeală iremediabilă, frica de moarte, frica de schimbare.

Și atunci când dispare frica, dispare și nevoia compulsivă de urma programul pentru ca „așa au făcut și alții înainte mea.”

De ce? Pentru că acest program îți dă un fals sentiment de siguranță. Îți spune că dacă mergi pe calea bătătorită vei ajunge acolo unde au ajuns toți. Poate nu este un loc frumos sau plăcut, dar este un loc cunoscut. Și poate mai important, știm exact cum să ajungem acolo. Este foarte simplu: nu te abate de la program. Nu fă ceva diferit. Și atunci, în mod garantat… vei ajunge!

Abaterea de la program introduce în mod automat posibilitatea unor greșeli. Iar o greșeală poate fii prea mare! Și nu te mai poți întoarce. Și de aici frica.

Dar dacă esența noastră este eternă, nici o greșeală nu poate fi permanentă sau iremediabilă. Și dintr-o dată nu mai este nevoie să îți fie teamă de necunoscut.

Dar dacă convingerea mea este greșită? Nu știu, s-ar putea să fie, dar decât să trăiesc într-o permanentă frică de nou, prefer să fac o alegere și să am o altă convingere. Până la urmă și ideea că „a urma programul te va duce la succes” este tot o altă convingere, care poate fi sau nu adevărată.

Revenind la școală.

În forma actuală școala predă respectul și obediența. Pregătește oameni care pot fi ușor conduși pentru că nu au fost învățați să gândească. Pentru că le-a fost inoculată teama de greșeală, și deci teama de schimbare, și deci teama de nou. Cred că aceste este motivul pentru care spiritualitatea nu este studiată în școală. Pentru că această căutare interioară ar crea rebeli și vizionari, extrem de incompatibili cu „stai cu mâinile la spate și memorează ce îți spun” sau „acordă-mi respect doar pentru că sunt mai puternic fizic decât tine și dacă refuzi vei fi pedepsit.”

Poate îți spui că ai scăpat cumva de această îndoctrinare și limitare a gândirii. Poate în școală ai gândit foarte intens. Dar să te întreb ceva: la ce anume te-ai gândit? Cel mai probabil la subiectele și tematica impuse se programa școlară, pentru aceasta ce se cerea. Pentru aceasta ți se măsura succesul. Ai petrecut mulți ani din viață formându-ți gândirea și personalitatea fără să ai timp să îți pui aceste întrebări:
De exemplu poate nu suntem aici ca să trăim în frică. Poate că nu ar trebui să ne îndreptam spre o bătrânețe plină de boli și suferință. Poate scopul nostru nu este să învățăm să plecăm capul în fața unei autorități externe nouă.

Și deci, poate școala ar trebui să fie altfel. Să aibă o altă misiune. Să fie mai compatibilă cu această căutare interioară.

În încheiere te las cu o îndrumare: revino la întrebarea copilăriei „de ce?” De ce fac ceea ce fac? De ce am viața pe care o am? De ce este școala obligatorie? De ce se pune accent pe memorare și pe obediență? De ce este atât de greu să găsim alternative? De ce ne temem de necunoscut? De ce ai citit acest blog :)?